luni, 19 iunie 2023

Tendințe și orientări în pedagogia contemporană din perspectivă non-formală

 

  Dragi colegi,

Casa Corpului Didactic Suceava cu sprijinul unor formatori ai Asociaţiei pentru Educaţie şi Formare "TopFormalis" din Oradea, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bihor  vă invită la Programul de Formare și Dezvoltare Profesională Continuă & Școala de Vară cu tema:

  • TENDINȚE ȘI ORIENTĂRI ÎN PEDAGOGIA CONTEMPORANĂ DIN PERSPECTIVĂ NON-FORMALĂ

Cursurile vor avea loc  începând de LUNI, 3 iulie 2023 ora 18 pe platforma on-line GOOGLEMeet organizată de către CCD Suceava și ASociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea. Durata Programului va fi de 24 ore (dintre care 14 ore vor presupune activități sincrone - 7 zile x 2 ore / zi - 8 ore de activități asincrone pe platformă, respectiv 2 ore pentru evaluarea finală în format mixt (on-line sau on-site la o școală din județul Suceava care va fi comunicată cursanților în timp util) Tot acolo se vor desffășura și cursurile Școlii de Vară cu aceeași temă în perioada 31 iulie - 01 august 2023, exclusiv în format fizic. Participarea la Școala de Vară nu este condiționată de prezența la Programul de formare menționat, dar nici invers - prezența la cele două activități este doar recomandabilă!.

Link-ul necesar pentru a vă conecta îl veți primi în ziua evenimentului la adresa de e-mail cu care v-ați înregistrat.





Programul de Formare Profesională & Școala de Vară se adresează tuturor profesorilor interesaţi în dezvoltarea competențelor transversale (reziliență, adaptare, stil de viață sănătos, relaționare în cadrul familiei și a grupului de prieteni etc.) prin intermediul unor activități non-formale desfășurate on-line și on-site.
  • Formatori - Prof.univ.dr. Valentin Blândul (Universitatea din Oradea / Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea) & Prof. Marcela Urs (Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea / Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea) & prof. Carmen Dinescu & Dr. Călin Sonea (Direcția de Sănătate Publică Bihor / Asociația pentru Educație și Formare „TopFormalis” din Oradea) & Prof. Gabriela Juverdeanu (Centrul Școlar de Educație Incluzivă Câmpulung Moldovenesc) & Prof. Amelia Bănică.
 
 Programul de Formare Profesională este inclus în Oferta Educațională a CCD Suceava cu un număr de 24 ore de formare și se finalizează cu obținerea unei adeverințe de formare profesională continuă. La rândul ei, Școala de Vară este inclusă în Proiectul „Școala altfel - Campionii!”, ediția a VIII-a, 2023, cod CAERI 258.

Nu se percepe nicio taxă de participare pentru aceste cursuri.

Pentru inscriere cursantii trebuie săcompleteze un formular de înregistrare on-line disponibil aici -

Vă rugăm să identificați Programul nostru la poziția 4.11.


Înscrierile se pot realiza până în momentul constituirii  grupei de minim 35 participanți, dar nu mai târziu de 30 iunie 2023. Pentru a fi siguri de locul dvs., vă invităm să vă înscrieți cât mai repede posibil!
Înscrierile pentru Școala de Vară se vor face trimițând un mesaj la adresa de email topformalis@gmail.com unde vor fi precizate numele și prenumele participanților, unitatea de învățământ, date de contact, alte informații considerate relevante. 

Ne propunem să finalizăm acest Program de Formare cu organizarea unei Școli de Vară în Județul Suceava, prilej cu care vom realiza și evaluarea finala a cursului în regim „față-în-față”,  sau on-line sincron  pentru acei cursanți care, din motive obiective, nu pot fi prezenți fizic în sala de examen (31 iulie 2023. ora 10). Vom reveni cu detali privind locul de desfășurare al evaluării și al Școlii de Vară.

Informaţii suplimentare puteţi obţine de pe blogul http://topformalis.blogspot.ro sau direct de pe site-ul Casei Corpului Didactic Suceava.

Vă rugăm să diseminaţi evenimentul nostru către toţi colegii potenţial interesaţi

De asemenea, vă invităm să ne urmăriți cele mai importante activități desfășurate până în prezent pe canalul de YouTube al Asociației TopFormalis!

Vă așteptăm cu drag la un nou eveniment MARCA TOPFORMALIS & CCD Suceava!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu