Asociaţia pentru Educaţie şi Formare "TopFormalis" din Oradea organizează cursul de vară cu tema:
Activităţile de formare vor avea loc la Oradea - Tășad, judeţul
Bihor (24/25 iulie 2018), respectiv Deva – Simeria - Sarmisegetusa, județul Hunedoara
)28/29 iulie 2018).
Scopul acestui program este reprezentat de formarea şi dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice privind păstrarea şi promovarea identităţii naţionale româneşti prin intermediul actului educaţional.
Grupul-ţintă al programului este contituit din 15-20 de elevi, studenți și cadre didactice care predau în limba română în şcolile din comunităţile româneşti din ţările limitrofe României, respectiv care predau în ţară.
Înscrierea participanţilor se va face trimiţând un e-mail la adresa topformalis@gmail.com în care vor fi preciyate numele complet al persoanei interesate, unitatea de învăţământ din care provine, datele de contact, respectiv acţiunea la care doreşte să participe (Bihor şi / sau Hunedoara). Opţional, vor fi menţionate informaţii despre nevoia de cazare sau transport cu microbusul.
- EDUCAȚIA PENTRU VALORI TRADIȚIONALE ÎN CONTEXT EUROPEAN
Formatori - Valentin Blândul, Florin Sfrengeu, Sergiu Praporgescu, Carlton Fitzgerald, Simona Laurian-Fitzgerald.
Scopul acestui program este reprezentat de formarea şi dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice privind păstrarea şi promovarea identităţii naţionale româneşti prin intermediul actului educaţional.
Grupul-ţintă al programului este contituit din 15-20 de elevi, studenți și cadre didactice care predau în limba română în şcolile din comunităţile româneşti din ţările limitrofe României, respectiv care predau în ţară.
Înscrierea participanţilor se va face trimiţând un e-mail la adresa topformalis@gmail.com în care vor fi preciyate numele complet al persoanei interesate, unitatea de învăţământ din care provine, datele de contact, respectiv acţiunea la care doreşte să participe (Bihor şi / sau Hunedoara). Opţional, vor fi menţionate informaţii despre nevoia de cazare sau transport cu microbusul.
Termen limit[ pentru ]nscriere - 15 iulie 2018.
Informaţii suplimentare puteţi obţine pe site-ul Asociaţiei pentru Educaţie şi Formare "TopFormalis" din Oradea, disponibil la adresa https://sites.google.com/site/topformalisoradea Butonul conţinând titlul activităţii menţionate - "Educaţia prin valori tradiţionale".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu